Mijloacele financiare suplimentare acordate sub auspiciile inițiativei „Primarii pentru Creștere Economică” sunt utilizate pentru a susţine acţiunile imediate de răspuns la criză şi acţiunile pe termen lung de redresare și recuperare, întreprinse de autoritățile publice locale din Moldova și Ucraina în perioada anilor 2022-2023, pentru sprijinirea refugiaților ucraineni și a persoanelor strămutate din cauza războiului
Brussels, Chișinău, Kyiv, 30 November 2022 – Comisia Europeană a anunțat semnarea unui nou acord financiar în valoare de 1,8 milioane de euro pentru a spori sprijinul direct acordat autorităților publice locale din Ucraina și Republica Moldova care sunt membre ale rețelei „Primarii pentru Creştere Economică” (M4EG). 70% din fonduri vor fi alocate pentru autoritățile locale din Ucraina, iar 30% pentru autoritățile locale din Republica Moldova. Mijloacele financiare suplimentare, împreună cu fondurile realocate anterior în cadrul proiectului M4EG, vor fi utilizate pentru a finanța propuneri în cadrul unui apel pentru inițiative locale menite să contribuie la revitalizarea și redresarea economiei la nivel local și a comunităților afectate de război.
Propunerile vor acoperi două dimensiuni:
„Familia europeană este alături de localitățile din Moldova și Ucraina. După declanșarea invaziei rusești în Ucraina, localitățile afectate au dat dovadă de o mare rezistență și curaj în fața războiului”, a declarat Gérald Audaz, Șeful echipei pentru dezvoltare economică și tranziție digitală în țările din Parteneriatul Estic, DG NEAR. „Din acest motiv continuăm să mobilizăm sprijin: pentru a fortifica capacitatea autorităților locale care se confruntă acum cu provocări complexe, străduindu-se să repornească economia locală prin abordarea nevoilor imediate ale localităților.”
„În ultimele nouă luni, am fost martorii modului în care războiul în curs de desfășurare a dus la pierderi semnificative de vieți omenești, la distrugerea devastatoare a infrastructurii și la strămutări interne fără precedent în Ucraina și la fluxuri de refugiați în țările învecinate”, a declarat Lejla Sadiku, lidera echipei de inovare, Centrul Regional PNUD din Istanbul. „Autoritățile locale se află în prima linie a conflictului și sunt afectate direct de efectele sale complexe. Suportul direct va fi utilizat pentru abordarea nevoilor imediate și pentru regândirea și relansarea traiectoriilor de dezvoltare economică locală.”
Începând cu februarie 2022, inițiativa M4EG în Ucraina a desfășurat mai multe intervenții pentru a sprijini orașele, prin crearea de adăposturi pentru persoanele strămutate în Lviv, sprijinirea unui centru de coordonare a crizelor în Melitopol, înființarea unei rețele de 34 de voluntari comunitari ai Organizației Națiunilor Unite în 29 de localități și lansarea unui curs online pentru autoritățile locale privind gestionarea crizelor și integrarea persoanelor strămutate intern.
În Moldova, evaluarea rapidă a necesităților în localitățile membre ale rețelei M4EG a oferit o perspectivă a nivelului de pregătire a acestora pentru intervenții de urgență și activități de recuperare. sistenţă de urgență, cum ar fi echipamente și bunuri pentru îmbunătățirea condițiilor de trai și de igienă pentru refugiați, a fost oferită pentru 14 comunități-gazde. Delegația UE și PNUD și-au confirmat sprijinul pentru crearea unei unități de răspuns și coordonare în cadrul Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) pentru a fortifica capacitățile de gestionare a crizelor.
Autorităţile locale interesate să depună propuneri pentru finanțare în cadrul apelului pentru inițiative locale trebuie să facă parte din rețeaua M4EG. Pentru a adera la rețea, localitățile din Moldova şi Ucraina trebuie să contacteze Secretariatul M4EG din țările respective accesând următorul link.
Disclaimer:
Instrumentul M4EG derivă din inițiativa „Primarii pentru Creștere Economică”, lansată și finanțată de Uniunea Europeană în 2017. Din anul 2021, instrumentul M4EG, finanțat de UE, a fost gestionat de PNUD în strânsă cooperare cu UE, autoritățile locale și alți parteneri.
Pentru întrebări media:
For the European Commission/DG NEAR:
Mr. Thibault Charlet, Programme Manager, Digital and Local Economic Development, DG NEAR Unit C1, [email protected]
For UNDP:
Mr. Anton Sydorenko, M4EG Facility Communications Lead, [email protected]